All voice matters
All voice matters
Byadmin
Una din cele mai frecvent întâlnite tulburări cu care se prezintă atât pacienţii mici, cât şi pacienţii ajunşi la maturitat în cabinetul unui psihoterapeut în Bucureşti este ADHD, urmat la un procentaj foarte scurt de depresie, anxietate şi atacuri de panică, de stimă de sine scăzută şi de multe alte afecţiuni care pot înrăutăţi viaţa pacienţilor pe toate planurile.
ADHD este un termen medical care descrie o tulburare comportamentală atât în copilărie, cât şi la maturitate. ADHD este un termen la care, atunci când oamenii se gândesc, îşi imaginează copii foarte energici, hiperactivi, care se caţăra peste tot, vorbesc neîntrebaţi şi încalcă toate regulile, sunt adevăraţi vulcani de energie şi epuizează atât părinţii, cât şi cadrele didactice implicate în educaţia acestora.
ADHD de fapt este o afecţiune în care predomina neatenţia, dar şi hiperactivitatea şi impulsivitatea. De multe ori, copiii prezintă elementele descriptive ale acestei tulburări, atât impulsivitate, cât şi neatenţie şi hiperactivitate, mai mult sau mai puţin severe. Aceasta afecţiune trebuie recunoscută la timp şi diagnsticata în mod corespunzător, luând în calcul atât viaţa socială a copilului, abilităţile acestuia de adaptare, dar şi performanţă şcolară, care pot fi afectate de aceste tipuri de comportamente.
Acest diagnostic se pune de către medicul psihiatru sau neurolog, după vârsta de 6-7 ani, intrucat comportamentul hiperactiv, dar şi durata de concentrare a atenţiei foarte mică sunt specifice copiilor mici. Diagnosticarea afecţiunii se pune după o perioadă îndelungată de urmărire a comportamentului copilului, în diferite contexte, atât acasă, la şcoală sau la locul de joacă.
Pentru a trata în mod corespunzător aceasta afecţiune, ADHD, medicul specialist va folosi cea mai bună abordare terapeutică ce presupune o combinaţie de:
· tratament medicamentos, stabilit şi dozat de medicul psihiatru;
· terapia comportamentală;
· terapia de reeducare a abilitaţilor de învăţare.
De asemenea, este foarte importantă şi consilierea psihologică în vederea îmbunătățirii abilitaţilor sociale şi a măsurilor specifice de sprijin educaţional la şcoală, fiind importante pentru managementul aceste tulburări. Concret, terapia în ADHD presupune o abordare pluridisciplinară, precum şi implicarea persoanelor semnificative din viaţa copilului. O abordare terapeutică bazată doar pe medicaţie nu este suficientă în cazul ADHD, pentru că medicaţia diminuează simptomele, dar nu învaţă creierul cum să îşi redefinească modul de funcţionare. Similar, nu este suficientă doar terapia comportamentală sau cognitiva, mai ales în cazurile severe şi moderate de ADHD, întrucât funcţionarea creierului este mult mai dezorganizată şi receptivitatea acestuia la învăţare este scăzută.
ADHD este o afecţiune ce poate coexistă cu alte afecţiuni psihiatrice şi anume tulburări de învăţare, de limbaj şi din spectrul autist, precum şi tulburări de somn, anxioase sau continuarea simptomelor ADHD şi în viaţa adultă, afectând indivizii în mai multe situaţii din viaţă.
Cu siguranţă, începerea unui tratament cât mai curând posibil reprezintă cea mai bună soluţie pentru ca pacienţii diagnosticaţi în copilărie cu ADHD să nu sufere la maturitate de dependenţa de substanţe, de tulburare bipolară, de anxietate sau depresie sau chiar de tulburări de personalitate.
