Care sunt plantele ocrotite de lege și pe cale de dispariție în România

Plantele ocrotite de lege sunt specii vegetale care au primit un statut special de protecție legală pentru a preveni pierderea lor și a conserva biodiversitatea.

Aceste legi au fost create pentru a contracara amenințările precum urbanizarea, distrugerea habitatelor naturale, exploatarea excesivă și alte activități umane care pot duce la scăderea numărului sau dispariția unor specii de plante.

Principalele motive pentru care anumite plante sunt ocrotite de lege includ:

Raritate: Speciile de plante rare care se găsesc într-un anumit areal geografic sau habitat restrâns pot primi statut de protecție pentru a preveni dispariția lor.
Habitaturi fragile: Plantele care trăiesc în habitaturi fragile, cum ar fi zonele umede, pădurile native sau ecosistemele montane, pot fi ocrotite pentru a menține echilibrul ecologic.
Importanță ecologică: Anumite plante pot avea un rol esențial în susținerea altor specii sau în menținerea sănătății ecosistemelor. Protejarea lor poate avea un impact pozitiv asupra întregului ecosistem.
Amenințări umane: Distrugerea habitatelor naturale, colectarea ilegală pentru comerț, poluarea și schimbările climatice sunt factori care pot amenința plantele. Prin lege, se încearcă să se reglementeze și să se reducă aceste amenințări.

În multe țări, inclusiv în România, există liste oficiale sau registre ale plantelor ocrotite de lege. Aceste liste pot include diverse categorii, cum ar fi “vulnerabile”, “în pericol” sau “pe cale de dispariție”. De obicei, aceste plante sunt protejate prin legi de conservare a habitatelor și speciilor sălbatice.

1. Bujorul românesc – Paeonia Peregrina var. Romanica

Bujorul românesc (Paeonia peregrina var. romanica) este o subvarietate a bujorului sălbatic (Paeonia peregrina) care este specifică zonelor montane din România și din alte țări din Europa de Sud-Est. Acesta este un simbol al biodiversității și al frumuseții naturale a regiunii. Iată mai multe informații despre bujorul românesc:

Distribuție geografică: Bujorul românesc se găsește în mod natural în zonele montane ale României, în special în Carpații Meridionali și Orientali. Acesta poate fi întâlnit și în alte țări din regiunea Balcanilor, precum Bulgaria, Serbia și Macedonia.
Aspect: Bujorul românesc este o plantă erbacee, perenă, cu flori mari, spectaculoase și frunze verzi închis. Florile au petale mari și colorate, care pot varia de la alb, roz deschis până la roz intens sau chiar roșu.
Habitat: Bujorul românesc crește în zonele alpine și subalpine, în pajiști, poieni montane și pășuni. Acesta preferă solurile calcaroase și expuse luminii directe a soarelui.
Starea de conservare: Din cauza colectării ilegale și a pierderii habitatelor naturale, din cauza dezvoltării umane și a turismului necontrolat, bujorul românesc se află în pericol și este ocrotit prin lege. A fost inclus în Lista Roșie a Plantelor Vasculare din România ca o specie aflată în pericol de dispariție.
Protecție legală: Bujorul românesc este protejat prin legea românească privind conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice. Colectarea, distrugerea sau deteriorarea acestei plante sau a habitatului său este ilegală.
Importanța culturală și ecologică: Bujorul românesc are o semnificație specială pentru România, fiind un simbol al frumuseții naturale a țării. Acesta are, de asemenea, o importanță ecologică semnificativă, contribuind la menținerea biodiversității în ecosistemele montane.

Este important să înțelegem importanța protejării plantelor precum bujorul românesc pentru a conserva diversitatea biologică și frumusețea naturală a regiunii. Dacă ești interesat să afli mai multe despre bujorul românesc sau despre măsuri de conservare, poți căuta informații de la organizații de mediu, autorități guvernamentale sau instituții de cercetare din România.

2. Crinul de Pădure – Lilium martagon

Crinul de Pădure (Lilium martagon) reprezintă o specie rară și valoroasă de plantă, protejată prin lege și declarată monument al naturii în mai multe țări, inclusiv în România.

Această măsură specială de protecție are ca scop conservarea acestei plante și a habitatului său natural. Crinul de Pădure este considerat un simbol al biodiversității și este protejat pentru a preveni dispariția sa.

Habitat rar: Această specie rară poate fi întâlnită în păduri cu substrat calcaros și în zone montane. Prezența sa este semnificativă în aceste medii, făcându-l cu atât mai important pentru conservare.
Perioada de înflorire: Crinul de Pădure înflorește în mod obișnuit în lunile mai și iunie. Florile sale distincte, cu petale curbată și culori variate (roșu, roz sau violaceu), îl fac ușor de recunoscut și de apreciat.
Număr mare de flori: Un aspect remarcabil al Crinului de Pădure este faptul că dintr-un singur fir poate crește o inflorescență ce conține până la 50 de flori. Această caracteristică adaugă un mare plus la spectacolul său vizual.
Conservare prin lege: Statutul de monument al naturii conferă Crinului de Pădure o protecție legală specială. Legile și reglementările în vigoare previn culegerea, distrugerea sau deteriorarea acestei specii și a habitatului său, pentru a asigura supraviețuirea ei pe termen lung.
Importanță ecologică: Pe lângă frumusețea sa, Crinul de Pădure are o semnificație ecologică importantă. Atrage polenizatori și contribuie la sănătatea ecosistemelor în care trăiește.

Prin protejarea Crinului de Pădure și a altor plante rare și ocrotite, se contribuie la păstrarea biodiversității și a frumuseții naturii. Este esențial ca oamenii să respecte legile și reglementările privind protecția acestor specii pentru a ne asigura că acestea vor rămâne să încânte și să inspire generațiile viitoare.

3. Floare de Colț – Leontopodium alpinum

Sursa foto

Floarea de Colț (Leontopodium alpinum), cunoscută și sub numele de Edelweiss, este o floare emblematică a zonelor montane din Europa și Asia Centrală. Datorită aspectului său distinctiv și a semnificației culturale, această plantă a devenit un simbol al înălțimilor alpine și al purității.

Aspect vizual: Floarea de Colț se remarcă prin frunzele sale în formă de puf, de culoare alb-argintiu, care îi oferă un aspect pufos caracteristic. Florile sale, de obicei albe, sunt mici și înconjurate de bractee lentiforme, care sunt elementele cele mai distincte.
Habitat preferat: Această floare se adaptează condițiilor aspre ale zonelor montane și se găsește pe versanții abrupți, însoriți, sau pe stânci. Crește adesea în regiuni alpine și subalpine.
Răspândire în România: În România, Floarea de Colț se găsește în Munții Carpați și este protejată prin lege. Este declarată monument al naturii încă din 1933, iar ocrotirea sa legală subliniază importanța conservării acestei specii unice.
Diversitate geografică: Această floare poate fi întâlnită în mai multe lanțuri montane din România, inclusiv în Munții Maramureșului, Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, Munții Rarău, Ceahlău, Munții Ciucaș, Munții Bucegi, Munții Făgăraș, Munții Retezat, Munții Căpățânii, Parcul Național Cozia și Parcul Național Buila-Vânturarița.
Importanță culturală: Floarea de Colț a dobândit o semnificație aparte în cultura locală. În trecut, a fost considerată simbol al curajului și devotamentului. De asemenea, a fost căutată ca suvenir datorită apropierii sale de frumusețea și sălbăticia munților.
Conservarea speciei: Datorită rarității și vulnerabilității sale, Floarea de Colț este protejată prin lege în multe țări, inclusiv în România. Măsurile de protecție au rolul de a preveni colectarea excesivă și de a asigura supraviețuirea speciei și a habitatelor sale.

În concluzie, Floarea de Colț este o floare aparte cu semnificații culturale și ecologice profunde. Eforturile de conservare și ocrotire sunt esențiale pentru a ne asigura că această bijuterie a naturii va continua să înflorească în peisajele montane și să inspire pe generațiile viitoare.

4. Lotusul termal – Nymphaea lotus var. Thermalis

Lotusul termal (Nymphaea lotus var. Thermalis) este o specie de plantă protejată de lege și cu o semnificație specială în România. Această varietate de lotus poate fi găsită în apele pârului Petea din apropierea zonelor balneare 1 Mai și Felix, lângă Oradea.

Descoperirea sa într-un mediu termal îi conferă o caracteristică distinctivă și un habitat unic. Iată mai multe detalii despre această specie valoroasă:

Habitat termal: Lotusul termal preferă apele termale, ceea ce înseamnă că se dezvoltă în ape dulci și calde, cum sunt cele din apropierea izvoarelor sau băilor termale. Acest habitat specific îi oferă o adaptare specială la condiții termale.
Răspândire locală: Această varietate de lotus poate fi găsită în apele pârului Petea, în proximitatea zonelor balneare 1 Mai și Felix, aflate în apropierea Oradei. Faptul că aceasta are o arie restrânsă de răspândire adaugă un plus la unicitatea sa.
Conservare și protecție: Datorită rarității sale și a habitatului specific, Lotusul termal este protejat prin lege și a fost declarat monument al naturii încă din anul 1931. Această măsură de protecție este esențială pentru menținerea integrității speciei și a habitatului său.
Unicitate și semnificație: Un aspect notabil este faptul că Lotusul termal a fost recunoscut pentru unicitatea sa, ceea ce a dus la statutul său de monument al naturii. Acest lucru subliniază valoarea specială a acestei plante în contextul ecosistemului său.
Atragerea vizitatorilor: Prezența Lotusului termal în apropierea zonelor balneare poate avea un impact pozitiv asupra ecoturismului și al conștientizării în ceea ce privește conservarea naturii. Vizitatorii pot învăța despre importanța protejării speciilor unice și despre impactul pozitiv al turismului responsabil.

În ansamblu, Lotusul termal (Nymphaea lotus var. Thermalis) este o specie deosebită, protejată prin lege și cu o semnificație culturală și ecologică semnificativă. Conservarea acestei plante și a habitatului său este crucială pentru a asigura că va continua să încânte și să inspire pe viitor.

5. Garofița – Dianthus callizonus

Garofița (Dianthus callizonus) este o specie endemică a României, specifică Munților Piatra Craiului. Această plantă este o specie deosebit de rară și valoroasă din punct de vedere botanic, fiind considerată un simbol al biodiversității unice a acestei regiuni. A fost descoperită pentru prima dată în 1987 în Munții Piatra Craiului.

Tulpina: Tulpina acestei plante este scurtă, având o înălțime de aproximativ 50-100 mm.
Floare: Partea de sus a tulpinii poartă o singură floare cu o corolă cu diametrul de aproximativ 30 mm. Corola este de culoare roșu-carmin și are cinci petale cu vârfuri zimțate. Florile au o pată purpurie la bază, împestrițată cu alb, iar în centrul florii există un inel caracteristic de culoare purpuriu. Petalele prezintă o nuanță alb-verzuie pe partea din spate.
Frunze: Frunzele garofiței sunt dispuse în perechi, sunt înguste și alungite, având o lungime de aproximativ 20-40 mm.
Habitat și răspândire: Garofița crește exclusiv pe brânele stâncoase și pe grohotișurile din Munții Piatra Craiului, care se află în partea centrală a României. Aceasta este o plantă endemică, ceea ce înseamnă că nu se găsește în mod natural în nicio altă regiune din lume.
Stare de conservare: Datorită rarității sale și a habitatului extrem de specializat, garofița este o specie vulnerabilă și protejată prin lege, pentru a preveni riscul de dispariție. Colectarea, distrugerea sau deteriorarea acestei plante sau a habitatului său este ilegală în conformitate cu legislația de conservare a naturii din România.
Importanța ecologică și culturală: Garofița nu este doar o comoară botanică, ci și un simbol al fragilității și unicității ecosistemelor montane. Conservarea acestei plante și a habitatului său contribuie la menținerea biodiversității și la protejarea patrimoniului natural al României.

Aflarea și înțelegerea informațiilor despre specii precum Garofița Pietrei Craiului ne ajută să realizăm importanța conservării naturii și să luăm măsuri pentru protejarea acestor comori botanice.

6. Papucul Doamnei – Cypripedium calceolus

Sursa foto

Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus) este o specie de orhidee terestră cu flori deosebit de frumoase și caracteristice. Numele său comun derivă din formă florilor, care seamănă cu niște papuci de damă sau pantofi de epocă.

Floare: Floarea Papucului Doamnei are o formă distinctivă asemeni unui papuc sau pantof, cu o parte numită labellum (buza inferioară) care seamănă cu un papuc deschis. Culorile florilor variază, putând fi de la galben pal până la galben intens sau chiar portocaliu. Această caracteristică este una dintre cele mai recunoscute trăsături ale acestei specii de orhidee.
Frunze: Papucul Doamnei are frunze ovale și cărnoase, de obicei într-o rozetă la bază, care crește direct de pe sol.
Habitat și răspândire: Papucul Doamnei este o specie care se găsește în zonele montane și subalpine din Europa și Asia. Acesta preferă zonele umede, pădurile de foioase și locurile umbroase.
Stare de conservare: Datorită cererii mari pentru această orhidee în colecționism și a pierderii habitatelor sale naturale, Papucul Doamnei este o specie protejată și înscrisă pe liste de specii amenințate sau pe cale de dispariție. Comercializarea sau colectarea acestei plante este ilegală și poate avea un impact negativ semnificativ asupra populațiilor de Papucul Doamnei.
Importanța culturală și ecologică: Papucul Doamnei este nu doar o minunată creație a naturii, ci și o specie cu o semnificație culturală și ecologică semnificativă. Datorită vulnerabilității sale, este important să se ia măsuri pentru a proteja și conserva această orhidee și habitatul său pentru generațiile viitoare.

Cunoașterea și aprecierea speciilor precum Papucul Doamnei ne pot ajuta să înțelegem importanța conservării biodiversității și să contribuim la eforturile de protejare a acestor plante unice și valoroase.

7. Laleaua pestriță – Fritillaria meleagris

Laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) este o floare de primăvară cu o înfățișare distinctivă și frumoasă. Acesta este cunoscută pentru modelul său caracteristic cu pete și culoarea sa vibrantă.

Floare: Floarea lalelei pestrițe are o corolă în formă de clopot, cu șase petale care se suprapun într-un model specific de pete și culori. Culorile pot varia de la alb la roz, violet sau chiar maro. Aceste pete unice sunt asemănătoare petelor de animale și dau acestei flori un aspect distinct.
Frunze: Frunzele lalelei pestrițe sunt înguste și lungi, dispuse alternativ pe tulpină.
Habitat și răspândire: Laleaua pestriță este răspândită în regiunile umede din Europa și Asia, precum pajiști umede, pășuni și marginea pădurilor. Acesta preferă zonele cu soluri umede și bogate în nutrienți.
Stare de conservare: Deși nu este în mod direct amenințată, Laleaua pestriță poate fi afectată de pierderea habitatelor sale umede în urma schimbărilor de utilizare a terenurilor sau a urbanizării. Este important să se ia măsuri pentru a proteja habitatul acestei flori frumoase și a asigura conservarea sa.
Importanța ecologică și culturală: Laleaua pestriță nu este doar o floare frumoasă, ci și o importantă sursă de hrană pentru albine și alte insecte polenizatoare. Este, de asemenea, o floare care are o semnificație culturală și este apreciată pentru farmecul său unic.

În concluzie, Laleaua pestriță (Fritillaria meleagris) este o floare cu o frumusețe distinctă și cu un rol ecologic important în ecosistemele umede. Aprecierea și protejarea acestei flori ne pot ajuta să păstrăm diversitatea naturală și frumusețea lumii înconjurătoare.

8. Sângele Voinicului – Nigritella rubra și Nigritella nigra

“Sângele Voinicului” este denumirea populară pentru două specii de plante orhidee din genul Nigritella care se găsesc în România și în alte părți ale Europei. Aceste două specii sunt Nigritella rubra și Nigritella nigra. Ele sunt ocrotite de lege în România datorită stării de conservare și pentru a preveni colectarea excesivă sau distrugerea habitatelor lor naturale.

Nigritella rubra: Această specie este cunoscută și sub denumirea de “Orhideea caprei” sau “Sângele Voinicului roșu”. Are flori roșii, în formă de spic, care se înalță deasupra frunzelor. Preferă solurile calcaroase și crește în zone alpine și subalpine, de obicei în pajiști și pe versanți însoriti. Florile au un miros plăcut, iar planta este adesea asociată cu peisaje montane impresionante.
Nigritella nigra: Cunoscută și sub numele de “Sângele Voinicului negru”, această specie are flori mai mici și mai închise la culoare decât Nigritella rubra. Asemănător cu prima specie, preferă solurile calcaroase și zonele alpine. Este, de asemenea, protejată de lege în România din motive de conservare.

În România, aceste două specii sunt incluse în categoria plantelor ocrotite de lege, ceea ce înseamnă că recoltarea lor din natură sau distrugerea habitatelor lor este ilegală fără aprobarea corespunzătoare.

Aceste măsuri de protecție sunt necesare pentru a asigura supraviețuirea acestor plante rare și frumoase și a ecosistemelor din care fac parte.

Dacă dorești să obții informații mai recente sau detalii mai specifice despre aceste plante sau măsurile de conservare în România, îți recomandăm să consulți surse actualizate sau instituții de protecție a mediului.

9. Irisul de baltă – Iris pseudacorus

Sursa foto

Irisul de baltă (Iris pseudacorus) este o specie de plante perene din familia Iridaceae. Această plantă este cunoscută pentru frumusețea florilor sale și pentru capacitatea sa de a crește în zone umede, cum ar fi mlaștinile, bălțile, marginile de ape și alte habitate acvatice. Iată câteva informații despre Irisul de baltă:

Descriere: Irisul de baltă are tulpini înalte, înălțându-se în medie între 60 și 150 de centimetri. Frunzele sale sunt în formă de săgeată și pot crește până la 1 metru în lungime. Florile sunt mari și vesele, având petale galbene strălucitoare cu pete maronii-violet, fiind adunate în inflorescențe numite capitule.
Habitat: Această specie se găsește în zonele umede, în special în mlaștini, bălți, iazuri și pajiști umede. De asemenea, poate crește pe marginea apelor, unde părțile sale aeriene pot fi în mod regulat inundate sau umede.
Răspândire: Irisul de baltă este răspândit în mare parte a Europei și în unele părți din Asia și Africa de Nord. A fost introdus și în alte zone, inclusiv America de Nord, unde poate fi considerat o specie invazivă în anumite cazuri, datorită abilității sale de a se răspândi rapid și a domina habitatele acvatice.
Utilizări: În trecut, rădăcinile Irisului de baltă erau folosite în medicina populară pentru diverse afecțiuni. Cu toate acestea, planta conține substanțe toxice și trebuie manevrată cu precauție. În zilele noastre, este mai mult apreciată pentru frumusețea sa ornamentală și pentru capacitatea sa de a oferi habitat pentru diferite specii de animale.
Atenționare: Deși este o plantă frumoasă, Irisul de baltă poate deveni invaziv în anumite medii și poate compromite habitatele native. Dacă plantele de Iris de baltă nu sunt gestionate corespunzător, ele pot forma colonii dense, reducând biodiversitatea locală și afectând alte plante native.

În multe locuri, inclusiv în România, Irisul de baltă este considerat o specie nativă, dar trebuie gestionat cu atenție pentru a preveni impactul său asupra habitatelor naturale.

10. Macul galben – Papaver alpinul ssp. Corona-sancti-stefani

Papaver alpinum subsp. corona-sancti-stefani, cunoscut și sub denumirea de Macul galben sau Macul coroana lui Sfântul Ștefan, este o subspecie de mac sălbatic care face parte din familia Papaveraceae. Acesta este o plantă endemica care se găsește în regiunea Carpaților Meridionali și Orientali.

Descriere: Macul galben este o plantă perenă cu flori mari și galbene, care pot atinge un diametru de până la 10 cm. Acesta crește la altitudini mari, în general între 1.800 și 2.500 de metri, în zone alpine și subalpine. Florile sale atrăgătoare au petalele galbene intense și un centru pronunțat, format din numeroase stamine.
Habitat: Această plantă se găsește în mod tipic în soluri stâncoase, la marginea pajiștilor alpine și pe versanții munților. Este adaptată la condiții dure de mediu și crește într-un climat rece și montan.
Distribuție: Macul galben este endemic pentru Carpații Meridionali și Orientali. Acesta este un exemplu de specie endemica, ceea ce înseamnă că nu se găsește în mod natural în niciun alt loc de pe Pământ în afara regiunii menționate.
Stare de conservare: Datorită distribuției sale limitate și a habitatelor sale specifice, Macul galben este o specie considerată vulnerabilă din punct de vedere al conservării. Pentru a proteja și conserva această specie rară, este important să se mențină habitatul său natural și să se evite recoltarea sau perturbarea plantei din mediul său natural.

Este esențial să se acorde atenție conservării acestor plante endemice și valoroase pentru a preveni pierderea biodiversității și a contribui la protejarea peisajelor montane unice ale României.

Protejarea florilor ocrotite de lege în România este un pas important către conservarea mediului înconjurător și menținerea diversității biologice pentru generațiile viitoare. Aceasta implică eforturi concertate din partea autorităților, comunităților locale și publicului în general pentru a asigura că aceste comori naturale prețioase sunt păstrate și apreciate în mod corespunzător.