Cei 3 paşi care te ajută să treci de la ținuta office la una perfectă de seară 

Share your love

Zilele lungi de vară sunt pe punctul de a ajunge, din nou, în viaţa ta. Însă timpul pare a fi la fel de limitat, deoarece traficul nu pare să ia niciun repaus. Pentru asta, noi am creat acest scurt ghid ce te va ajuta să transformi o ţinută office în una perfectă pentru cocktail fără prea mult efort. 

Indiferent de sezon, rochiile sunt o alegere perfectă de purtat atât ziua, cât şi la evenimentele de seară. De la rochii de zi (care sunt, de obicei, lejere și casual), până la rochii de seară (care sunt mai elegante și mai formale), este ușor să găsești rochia perfectă pentru femei pentru orice ocazie. Cu toate acestea, atunci când ne creăm garderoba, ne place să optăm pentru versatilitate cât de mult putem, ceea ce înseamnă să purtăm o piesă vestimentară în mai multe moduri. 

Dacă o rochie se potriveşte perfect şi nu este prea încărcată, aceasta poate fi transformată uşor dintr-o rochie de zi în una de seară. Cu sfaturile de stil potrivite, aproape orice rochie poate ajunge de la ținuta de zi la cea de seară. 

  • Machiajul

Da, poate suna ciudat, dar primul pas în transformarea unei ţinute de zi în una potrivită pentru un eveniment de seară este make-up-ul. Dacă pe timpul zilei porţi un machiaj subtil, care doar îţi conturează armonios trăsăturile pentru a fi potrivit seara, acesta are nevoie de ceva ajutor. Din fericire, nu este nevoie să te demachiezi, ci doar să foloseşti ceva mai mult creion dermatograf şi un ruj mai colorat.

Oricât de bun ar fi mascara-ul tău preferat, doar cu ajutorul unor gene false poţi obţine genele perfecte. Foloseşte un dermatograf mai puternic, aplică genele false preferate şi puţin iluminator în punctele-cheie ale ochilor. Acum nu-ţi mai rămâne decât să înlocuieşti glossul de zi cu un ruj roşu, să-ţi desprinzi părul şi… hai să trecem la următorul pas!

  • Fă upgrade la tocuri

Chiar şi în zilele relaxate în care ai ales un tricou simplu, jeanşi, balerini şi un cardigan sau sacou lejer, este posibil să primeşti o invitaţie de seară pe care să nu o poţi refuza. Cel mai simplu mod este să ai mereu în maşină o pereche de pantofi cu toc. Fie stiletto, fie cu un toc bloc, important este să aibă un toc mai înalt. Astfel, vei schimba imediat vibe-ul unei ţinute relaxate de zi cu una chic pentru o seară cu fetele în oraş sau poate chiar un date. Bineînţeles că dacă fix în această zi ai ales dimineaţă să porţi o rochie, treaba este cu atât mai uşoară. 

  • O bijuterie statement

O bijuterie de mari dimensiuni, ce va atrage atenţia într-un mod pozitiv, este un ajutor de nădejde pentru această transformare. Dacă pe timpul zilei alegi cerceii mici, lanţurile cu pandantiv simplu, iată că pentru seară dimensiunile sporesc. Chiar dacă ai ales să porţi o rochie fluidă de vară, o rochie office neagră şi simplă sau una de tip pulover, cu niște cercei lungi, un colier gros și niște brățări grele transformi această rochie din timpul zilei într-o ţinută smart pentru seară. Fii îndrăzneaţă cu bijuteriile, deoarece simplitatea unei rochii îţi permite să le foloseşti fără a greşi. 

Nu te stresa prea mult în privinţa genţii. Poart-o cu încredere pe cea aleasă dimineaţă, chiar dacă este un model maxi sau, din contră, o geantă mini. Noi iubim versatilitatea, mai ales atunci când este vorba despre ţinute. A folosi o rochie sau o pereche de jeanşi în cât mai multe combinaţii este un mod smart de a face cumpărături şi, totodată, un pas important din punct de vedere al sustenabilităţii. 

Sursa foto: Shutterstock 

Împărtășește-ți dragostea