Cum să alegi parfumul ideal în funcție de ocazie

Share your love

Prima impresie contează foarte mult, iar modul în care arăți este primul lucru pe care cei din jur îl percep și îl analizează. O bună impresie este dată de o ținută îngrijită și bine aleasă conform tipului de eveniment și al siluetei. Contează apoi detaliile legate de îngrijirea personală, cum ar fi coafura, machiajul sau manichiura.

De îndată ce începi interacțiunea cu cineva, alte detalii ies în evidență, printre acestea fiind și parfumul. Acesta îți poate completa lookul sau poate respinge interlocutorul. Află din acest articol cum să alegi parfumul ideal în funcție de evenimentul la care participi.

Ce tip de parfum poți purta la o petrecere de zi

Petrecerile de zi sunt în general evenimente cu puțină agitație, bazate în special pe socializare. Poate fi vorba de un botez sau o cununie restransă, o masă în familie, o zi de naștere, celebrarea unei reușite sau al unui eveniment important, lansări de carte sau un cocktail party.

În primul rând, ținuta la astfel de evenimente trebuie să fie una lejeră, cu o notă de eleganță. Este posibil chiar ca petrecerea să se desfășoare în aer liber, așa că ai nevoie de niște haine respirabile și comode. Poți opta pentru articole vestimentare din in, voal sau mătase.

La aceste ocazii optăm pentru variantele florale, fresh sau citrice din categoria „parfumuri dama”. Parfumurile florale sunt ușoare și plăcute, dar ține minte că nu toate florile sunt potrivite pentru acest context. Spre exemplu, trandafirii, lavanda sau crinii au mirosuri puternice și sunt mai potrivite pentru seară. Printre aromele ce se potrivesc pe timp de zi amintim iasomia, bujorii, tuberozele, ylang ylang, freziile, lăcrămioarele sau violetele.

Parfumurile fresh sunt perfecte pentru zilele călduroase de vară și îți oferă o senzație răcoritoare. Din aceleași motive, îți recomandăm și aromele citrice, cum ar fi lămâia, portocala sau grapefruitul.

Pe timp de vară, aromele parfumurilor tind să persiste mai puțin, așadar este o idee bună să le reaplici atunci când simți că mirosul s-a estompat.

Ce tip de parfum poți purta la o petrecere de seară

Dacă în timpul zilei subtilitatea și naturalețea sunt mood-urile principale, seara lucrurile se schimbă în ceea ce privește alegerea aromei ideale. Mirosurile de seară sunt mai grele, mai intense și au o personalitate mai puternică. 

Există ingrediente care adăugate în compoziția parfumului dau o notă de mister și te ajută să îți faci simțită prezența. Pe timp de vară, acestea sunt: vanilia, bergamota, ambra, neroli, caramel sau ceai negru. Pentru iarnă, sunt utilizate aromele de cedru, tabac, mosc, piele întoarsă sau aromele pământii.

Un parfum cu personalitate te va ajuta să ai o stare de încredere în sine și de senzualitate, în special dacă mergi la o întâlnire. 

Cum știi ce parfum este potrivit pentru tine

În primul rând, trebuie să te cunoști foarte bine atunci când îți cumperi un parfum. Dacă ești o persoană aventuroasă, pasionată de mâncărurile și băuturile fine, dar și de adrenalină, atunci sunt șanse mari să ți se potrivească parfumurile senzuale și cele picante.

Pentru o personalitate mai calmă sau mai tradiționalistă, aromele florale pot fi alegerea optimă. În același timp, este posibil să ți se potrivească și cele fructate și puțin condimentate.

Atunci când testezi un parfum, aplică o cantitate normală pe încheietura mâinii și așteaptă să vezi cum se adaptează notele acestuia pe pielea ta. Pentru un rezultat cât mai bun, pulverizează de la o distanța de aproximativ 20 cm și nu freca încheieturile între ele, deoarece căldura va modifica evoluția mirosului.

Te încurajăm să testezi cât mai mult și să îți formezi o mini colecție de parfumuri, astfel încât să fii pregătită pentru orice ocazie și pentru orice perioadă a zilei.

sursa foto: pexels.com

Împărtășește-ți dragostea