Celebrează romantismul cu bijuterii din aur rafinate

Share your love

Logodna, căsătoria sau orice alt eveniment special din viața îndrăgostiților este un prilej perfect pentru a celebra romantismul și a dărui celei dragi cadouri memorabile, care să dăinuiască peste ani și, de ce nu, să poată fi transmise mai departe, drept moștenire.

În categoria acestor cadouri se regăsesc clar bijuteriile din aur atât prin valoarea materialului prețios din care sunt confecționate, cât și prin diversitatea de modele care pot fi atât de frumos adaptate ocaziei sărbătorite, prin prisma valențelor lor simbolice.

Coliere și pandantive cu simboluri și mesaje 

La acest capitol, oferta de bijuterii din aur este variată, iar piesele sunt deosebit de sugestive pentru a constitui un cadou inspirat, care să facă inima iubitei sau soției să tresalte de emoție. Simbolul infinitului, fluturi, cifre, nume inscriptionate pe bănuți, inimioare, imaginea unei familii cu unul sau doi copii, mama și copilul într-o inimă, conturul unei mânuțe și al unui picioruș de bebeluș – sunt câteva dintre ideile care pot scoate din impas un prieten, logodnic sau soț în alegerea cadoului perfect. 

Verighete și inele pentru cea aleasă

Desigur că o nuntă nu poate avea loc fără inelul de logodnă și fără tradiționalele verighete și aici oferta este cât se poate de generoasă și de diversă, adaptată tuturor gusturilor și buzunarelor. 

La inelele de logodnă se va ține cont de persoană, de particularitățile mâinilor iubitei și de culoarea pielii. Se recomandă persoanelor cu tenul în nuanță rece, aurul alb, celor cu o nuanță mai caldă pielii, aurul galben. Aurul roz vine de minune pe pielea unei femei delicate, cu o latură romantică foarte bine accentuată.

Verighetele, menite a fi purtate o viață întreagă de ambii membrii ai cuplului, trebuie să fie o investiție bine gândită, nu numai pe criterii estetice, ci și ca durabilitate. Mirii vor alege ca semne vizibile ale jurămintelor din fața altarului, verighete solide, din aur alb sau galben, cu pietricele mici sau simple

Inelul este o piesă care poate fi dăruită cu orice prilej, fiind un cadou apreciat și un simbol al unui legământ sau al reînnoirii acestuia, în cazul aniversărilor căsătoriei. Poate fi dăruit atât femeilor, cât și bărbaților.

Brățarile cu charmuri simbolice

În materie de brățări, oferta pornește de la charmuri simbolice din aur înșirate pe un șnur textil, la brățări cu lănțișor fin din aur, piese cu pietre semiprețioase alternând cu mărgele din metal prețios și până la brățări fixe, masive. Ca inelul, brățara închide cercul iubirii, de data aceasta în jurul încheieturii mâinii.

Concluzii

Orice bijuterie din aur poate fi dăruită pentru a celebra romantismul și va constitui întotdeauna un cadou de suflet, a cărui valoare va dăinui peste ani. Dragostea romantică poate fi oricând sărbătorită, indiferent de existența unui prilej în calendar, iar o podoabă din metal prețios este întotdeauna un dar binevenit, atât pentru o femeie, cât și pentru un bărbat.

Împărtășește-ți dragostea