Paradoxul gazului „natural”

Share your love

Localnicii din orașul Fredonia, New York, au observat, la începutul secolului al XIX-lea, cum gazul se aduna uneori într-un pârâu și lua foc atunci când era aprins. Acest lucru a fost considerat o simplă curiozitate până în 1821, când un om de afaceri a captat gazul și l-a vândut ca și combustibil magazinelor din Fredonia. 

Acest „aer inflamabil”, așa cum l-a numit un ziar, era ieftin de transportat în comparație cu ceilalți combustibili de iluminat de la acea vreme: uleiul de balenă pentru lumânări și gazul produs din cărbune. De la început, „gazul naturii”, așa cum a fost denumit, a fost privit drept combustibilul miraculos, sănătos și practic, inepuizabil al viitorului.

Gazul natural – o opțiune mai potrivită decât combustibilii fosili

De la început, oamenii au putut constata că acest gaz natural părea mai curat decât cărbunele. În secolul al XIX-lea, oamenii puteau vedea și mirosi particulele eliminate de folosirea cărbunelui, sulful și azotul lăsând o urmă de smog în orașe. Prin comparație, gazul natural este alcătuit aproape în întregime din metan, un gaz incolor și inodor care produce mult mai puțini poluanți atunci când este ars.

Ceea ce nimeni nu știa atunci era că și metanul poluează – dar în alt fel. O mare parte din cercetările științifice arată acum că gazul, atunci când este produs și când este consumat, reprezintă un pericol pentru sănătatea umană și pentru climă.

În secolul al XIX-lea, această ignoranță era de înțeles, dar astăzi majoritatea oamenilor încă nu apreciază cât de insidios este combustibilul cu gaz. Grupul de comunicare climatică Climate Nexus a efectuat un sondaj, toamna trecută, în rândul a 4.600 de subiecți din SUA. În ciuda îngrijorării când vine vorba despre pretul gazului, 77% au avut o părere favorabilă despre gazele naturale, un procent mult mai mare față de cei care și-au spus părerea despre metan. 

Mai puțin de o treime din cei chestionați au reușit să facă legătura între faptul că gazul natural este în primul rând metan. În același sondaj, majoritatea a răspuns incorect, considerând că poluarea cu metan este în scădere sau rămâne aproximativ aceeași. Alte sondaje arată rezultate similare.

Care este motivul confuziei?

Motivul confuziei provine chiar de la denumirea de „gaz natural”. Cuvântul „natural” tinde să-i influențeze pe americani să considere că orice este asociat cu el este sănătos, curat și prietenos cu mediul. Alimentele naturale, imunitatea naturală și nașterile naturale se numără printre conceptele la modă în zilele noastre.

Recomandările că ar trebui să facem ceea ce este natural, să folosim lucruri naturale și să consumăm ceea ce este natural sunt unele dintre cele mai puternice și mai banale reacții rapide pe care le avem.

Termenul „natural” influențează și atitudinea oamenilor față de gazele naturale. Oamenii văd gazele naturale ca fiind mai bune, mai sigure, decât sunt în realitate.

Limbajul are efecte mai ample asupra alegerilor consumatorilor și asupra deciziilor politice. Țările din întreaga lume au codificat în mod paradoxal politicile care stimulează producția și consumul continuu de gaze, chiar dacă 100 dintre ele s-au alăturat unui angajament voluntar global privind reducerea metanului cu 30% în următorul deceniu. 

Mizele au crescut doar pe măsură ce producția de gaz crește pentru a înlocui cărbunele ca și combustibil dominant care alimentează sectorul electricității și milioane de case. Chiar dacă orașe precum New York și San Francisco lucrează la eliminarea treptată a aparatelor care funcționează pe bază de gaz, producția și exporturile de gaze au crescut pentru a face din SUA cel mai mare exportator de gaz lichefiat din lume.

Împărtășește-ți dragostea